Mapa Interactivă ALFABETUL este un set de activități educative pentru copiii între 3 și 6 ani, creat pentru a transforma învățarea literelor și cuvintelor într-o experiență plăcută și captivantă.
Setul conține 28 de activități diverse, prezentate pe planșe individuale, care ajută la recunoașterea și scrierea literelor, formarea cuvintelor și dezvoltarea abilităților de concentrare și coordonare.
Mapa are un nivel de dificultate potrivit pentru micii exploratori peste 3 ani pasionați de litere si cuvinte: cei mai mici se vor bucura de activități cu sprijinul unui adult sau al unui frățior mai mare, iar copiii din grupa mare sau clasa pregătitoare vor putea să le rezolve și singuri, câștigând încredere și pregătindu-se cu drag pentru școală.
Am mixat scrisul cu carioca nepermanentă, activitățile de prindere cu scai și desenul, oferind o varietate mare de exerciții care îi vor ține pe copii concentrați și îi vor ajuta să nu se plictisească.
TIPURI DE ACTIVITĂȚI INCLUSE
Activități pe planșe tip „SCRIE, ȘTERGE, RESCRIE” 📋
Grafisme: Exersează motricitatea și coordonarea mână-ochi prin trasee și jocuri distractive cu animăluțe care își caută drumul spre casă.
Litere de tipar: Învață și exersează literele mari și mici, completează cuvinte și descoperă literele ascunse în imagini colorate.
Asocieri: Potrivește literele mari și mici pentru a recapitula și învăța mai ușor.
Integrame: Completează literele în căsuțele potrivite folosind imagini și cuvinte ajutătoare.
Cuvinte ascunse: Găsește cuvintele ascunse într-o matrice de litere, un joc care dezvoltă atenția și recunoașterea vizuală.
Jocuri de atenție: Identifică litera cu care începe cuvântul și completează corect căsuțele.
Codul Secret: Descoperă mesajele secrete ghicind literele care încep cu anumite imagini.
Planșele laminate „SCRIE, ȘTERGE ȘI RESCRIE” pot fi refolosite pentru exersare oricând, oferind posibilitatea de a reveni la activități in rânduri repetate! 🖍️✏️
Activități cu cartonașe cu prindere cu scai 🎯:
PUZZLE-uri interactive: Copiii vor potrivi cartonașe cu scai pentru a forma imagini complete și a construi cuvinte din două sau trei silabe. Fiecare puzzle include imagini realiste cu animale și obiecte ușor de recunoscut și asociat, ceea ce face procesul de învățare a cuvintelor mai intuitiv și distractiv.
Activități pe fișe de colorat și desenat 🎨:
Colorat după legendă: Copiii vor colora imagini folosind o legendă în care fiecare literă corespunde unei culori specifice, dezvoltându-și astfel abilitățile de recunoaștere a literelor și culorilor.
Desen din punct în punct: Unește punctele în ordinea alfabetului pentru a forma imagini, apoi colorează-le. Această activitate ajută la memorarea succesiunii literelor și îmbunătățește coordonarea mână-ochi.
Labirinturi alfabetice: Găsește și trasează drumul corect prin labirint, urmărind ordinea literelor alfabetului. Această activitate stimulează atenția și logica, făcând învățarea mai captivantă și interactivă.
🎁BONUS: Mapa include și un marker nepermanent cu burețel pentru ștergere și un mic set de creioane colorate! 🖍️✏️
BENEFICII ȘI OBIECTIVE EDUCAȚIONALE 📚🌟
Mapa Interactivă ALFABETUL oferă o serie de beneficii esențiale pentru dezvoltarea copiilor, transformând învățarea într-o experiență interactivă și captivantă. Prin utilizarea acestor activități, copiii își pot îmbunătăți:
Cunoașterea literelor: Învățarea și recunoașterea literelor în mod distractiv.
Abilități de scriere: Exersarea scrierii literelor și formarea de cuvinte și propoziții simple.
Dezvoltarea limbajului: Activitățile stimulează identificarea, denumirea și repetarea, contribuind la îmbunătățirea vocabularului și a memoriei.
Motricitate fină: Lipirea și dezlipirea cartonașelor cu scai întăresc mușchii mici ai mâinilor și dezvoltă îndemânarea.
Coordonare mână-ochi: Găsirea și potrivirea corectă a cartonașelor îmbunătățește coordonarea și atenția.
Capacitatea de concentrare și răbdare: Exercițiile logice și jocurile de atenție dezvoltă perspicacitatea și răbdarea copiilor.
Transformă învățarea într-o joacă plăcută! ✨
Cu Mapa Interactivă ALFABETUL, fiecare sesiune de joacă devine o oportunitate de învățare. Copiii vor explora literele și cuvintele într-un mod distractiv și educativ, crescându-și încrederea în sine și bucurându-se de progresul făcut.
Fiecare activitate este o mică aventură care îi ajută să descopere lumea literelor, făcând procesul de învățare natural și plăcut! 💪👧👦
Mapa Interactiva ALFABETUL
Compoziția planșelor laminate este de carton 350 gr/mp față-verso, iar planșele nelaminate au compozitie standard 170gr/mp, fișele de hartie au compozitie de 80 gr/mp.
Prinderea cartonașelor se face cu buline cu scai.
Pentru învățarea și consolidarea noțiunilor și a activităților propuse este nevoie de "joacă" și recomandăm implicarea și supravegherea de către un părinte.
100% GÂNDIT ȘI FABRICAT CU DICHIS ÎN IAȘI, ROMÂNIA
Termen de livrare: 5-7 zile lucrătoare de la înregistrarea comenzii.
Transportul nu este inclus în preț. Taxa de transport prin curier se adaugă la finalizarea comenzii.
In cazul în care adresa este în afara ariilor de livrare ale firmelor de curierat (de exemplu în sate izolate geografic), diferența de preț pentru kilometrii suplimentari se comunică anterior trimiterii comenzii și se achită la livrare.